A fost odată un băiat care se simţea dezamăgit, fiind atras de întuneric. Şi o fată care ajunsese să nu mai creadă-n forţele proprii. Prietena fetei o asculta şi o ajuta când putea; până când într-o zi i-a cerut ajutorul în legătură cu o melodie. Aceasta nedumerită, i-a dat melodia pe care o ceruse, dar nu înţelegea de ce. Mai apoi a realizat că era pentru un băiat şi se bucura nespus pentru ei doi în caz că s-ar fi întâmplat ceva între ei. Avusese dreptate la scurt timp erau împreună şi fata noastră i-a luat id-ul şi a început să vorbească cu el pentru că el o înţelegea. Avea momente în care nimeni nu reuşea să o păstreze pe picioare, dar el reuşea şi apela mereu la el. Îi era teamă ca nu cumva să se îndrăgostească de el, dar nu avea ce face. Prietena sa, s-a despărţit de el şi el se simţea deprimat sau cel puţin aşa părea; iar ea nu ştia ce să facă: îi venea doar să o strângă de gât pe cealaltă. După câteva zile şi-a dat seama că ţine la el şi nu ştia ce să facă. Din nou teama s-a infiltrat uşor printe sentimentele ei. Într-un final i-a spus chiar dacă se temea de reacţia pe care o poate avea el. Însă nu avea de ce: şi el o plăcea.
Iar acum nu mai pot trăi unul fără celălalt.
Un sfat: Oricât de teamă îţi este, riscă: ai şanse să câştigi! Iar dacă pierzi: acel lucru nu era bun pentru tine!
Ps* fata aceea sunt eu.
